
Undeva intr-o capela inchinata Dragonului, in mijlocul noptii un mare preot este trezit de cea mai dureroasa emotie. Din nou un cavaler al Dragonului a cazut in lupta sa cu plagile necuratului. Din nou un promitator suflet ce avea sa aduca mult bine pe taramul Nemeterian este oprit de fortele raului inainte de vreme.
Acum el este in Celestia, alaturi de restul armatelor lui Bahamut, continuandu-si lupta nesfarista impotriva suferintei si a durerii. Am fi avut mai multa nevoie de tine aici pe pamant, nu in ceruri.
Din nou firava luna anunta iarasi moartea,
A unui curajos ce-si joaca astazi cartea.
Padurea-n noapte plange si pamantul tresare
Nimic nu mai e vesel nici animal nici floare.
Nori se-aduna-n cercuri si cerul o sa planga,
Caci lupta este gata, dar rana e adanca.
Inconjurat de moarte si el pe jumatate.
Ce poate face-un preot cu mintea doar in carte.
Suflarea este rece si-o liniste pustie
Se-asterne peste campul umbrit de batalie.
Cu ultimele forte se-acopera cu scutul,
Si-asteapta implinit sa-l inghita pamantul.
Nu simte nici durere, nici chin, nici suferinta,
E fericit chiar daca va trece-n nefiinta.
Isi vede printre neguri prietenii luptand
Si cu credinta-n suflet dusmanii doborand.
A curs mult sange bun azi, in lupta din campie
Trei camarazi in arme s-au stins in agonie.
Doi insa stau aproape in fata unor porti,
Asteapta de prieteni sa fie scosi din morti.
Dalakor, cavalerul, calatoreste-n ceruri,
Urcand tot mai departe, intampinat de coruri,
Accepta Celestia cu drag, nu o respinge,
Stiind ca binele intr-adevar va-nvinge.